Prieteni Pentru Tine - O sansa pentru fiecare
.

Proiecte
Autentificare

Proiecte


In apropierea noului an scolar, copiii gazduiti in centrele de plasament Peris, Voluntari, Robin Hood, Adapostul de zi si de noapte sector 4, centrul de zi Ana si copiii au primit din partea noastra rechizitele necesare oricarui elev: ghiozdane, penare si caiete. Multumim Asociatiei Community Aid pentru colaborarea in aceasta actiune, iar copiilor le uram mult succes la scoala si note cat mai bune!

 


Suntem foarte bucurosi ca in aceasta saptamana am reușit sa oferim unui numar de 10 copii institutionalizați o excursie minunata de 2 zile la Pensiunea "La poalele Raraului" situată în Campulung Moldovenesc, judetul Suceava.

Transportul a fost asigurat de catre DGASPC Botosani, hrana (preparatele pentru grătar, fructe, suc etc.) am asigurat-o noi, iar cazarea a fost oferita de catre Pensiunea "La poalele Raraului".

Copilasii s-au simtit extraordinar de bine, au vizitat imprejurimile, au facut gratar si s-au relaxat ! Au plecat cu parere de rau, dar si cu o noua invitatie la o urmatoare vizita.


 

Scopul proiectului: oferirea de susţinere pentru integrarea socială şi profesională a tinerilor cu vârste între 18 şi 26 ani, care au părăsit sau părăsesc

sistemul de protecţie a copilului, în special a celor proveniţi din centrele de plasament.


In iunie am sustinut cea de-a treia editie a saptamanii de evenimente intitulata "Deschidem portile copilariei!", organizata anual in luna copilariei de catre Asociatia Speranta Pentru Ingerasi Iasi pentru copiii din centrele de plasament. A fost o săptămână plină de voie bună, cu petrecere, activități și concursuri sportive, expoziții, serbări, ieșire la pizza, voluntari minunați și, binențeles, copii fericiți!


Echipa "Prieteni Pentru Tine" a sustinut Asociatia Touched Romania la Swimathon 2016! Inotatorii nostri au luptat pentru proiectul Asociatiei Touched: Centrul Maternal Casa Agar, care reprezintă speranța într-o reintegrare socială completă a mamelor și a copiilor acestora aflați în situații dificile.

Cu 10 ani în urmă, peste 5.000 de copii erau abandonaţi la naştere. Practic, la fiecare două ore un bebeluş era abandonat de mamă. Astăzi, numărul copiilor abandonaţi s-a redus la cca 1.500/an, dar problemele mamelor şi ale copiilor au rămas aceleaşi: sărăcia, lipsa de educaţie și a locurilor de muncă, violenţa domestică sau traficul de persoane. Touched România vine în sprijinul nevoilor mamelor şi copiilor în dificultate, oferind servicii sociale specializate în cadrul Casai Agar, dar și prin celelalte proiecte: întreprinderea socială Touched Collection, Apartamentul de tranziţie, programul “Grădiniţa pentru toţi copiii”, Grupul de suport al mamelor, sau programul comunitar “Dar din Dar”.

Echipa de profesioniști multidisciplinară de la Touched România oferă servicii sociale holistice și un program personalizat de reintegrare socio-profesională care include: servicii sociale rezidenţiale, consiliere și sprijin emotional, educație medico-sanitară, socială și de creștere a copilului, orientare școlară și profesională, cursuri vocaționale și de pregătire în vederea obținerii unei slujbe, programe de reintegrare și sprijin la ieşirea din centru, terapie ocupaţională, protecție și asistență în cunoașterea și exercitarea drepturilor, dezvoltarea aptitudinilor de viață independentă, terapie prin artă și creație, școală parentală.

 


Sambata si duminica 25 si 26 Iunie 2016, copiii Gradinitei Lipia, comuna Gruiu, sat Lipia, judetul Ilfov, Scoala gimnaziala Seaca, Scoala gimnaziala Ciuperceni, Gradinita nr. 2 Poiana, judetul Teleorman  au primit pachete  in cadrul proiectului "Imbraca un copil - Cu rabdare spre schimbare".


In luna iunie am sustinut evenimentul caritabil organizat de Asociatia Touched Romania, Gala "Femeia care se ridica". Evenimentul celebreaza evoluția unor femei, de la statutul de victime ale abuzurilor și violenței, la un statut independent de femei puternice, învingătoare care, cu ajutorul Asociatiei Touched, au șansa unui viitor mai bun.

Sub dictonul „Oamenii uneori îți doboară visele, tu ai curajul să le ridici”, Gala "Femeia care se ridică" este un eveniment anual de strângere de fonduri în beneficiul femeilor și copiilor - victime ale violenței domestice, pe care Centrul Touched România le găzduiește.

Aflat la a doua ediție, evenimentul caritabil a fost gândit ca o acțiune menită să le dea acestor victime, dar și celorlalte femei aflate în situații de dificultate, o fărâmă de speranță și curaj pentru a-și lua viața în propriile mâini.

Programul cuprinde o defilare de modă în ii tradiționale oferite de Romartizanat, cât și ținute de designer (creații ale designerilor Sabina Georgescu - Sabinne Fashion, Ana Munteanu - Eva's Lab by Ana Munteanu, Raluca Constantin - Provocative) prezentate de femeile și copiii Touched România, momente artistice ale dansatorilor și cântăreților care susțin cauza pentru care luptă asociația, dar și o licitație cu obiecte de colecție. Fondurile strânse vor merge către susținerea femeilor găzduite la centrul de specialitate.


“BikeEvent” este un eveniment caritabil de strângere de fonduri pentru copiii aflați în sistemul de protecție al statului.

Nu contează CUM pedalezi, dacă ești amator sau profesionist, dacă ești rapid sau mai încet, nu contează vârsta, ci contează DE CE biciclești!

Pedalează pentru o copilărie lipsită de nori, pentru o copilărie normală,pentru un zâmbet perfect de bebeluș fericit, pentru cineva pe care îl porți în suflet sau pentru cineva care te motivează în fiecare zi! Pedalează pentru cei din centrele de plasament, fii ambasadorul lor.

Chiar dacă nu pedalezi poți dona și tu pentru o tabără de neuitat în care copiii din centrele de plasament vor primi amintiri de neuitat.


1 iunie 2016 - Asociația H.A.P.P.Y in parteneriat cu Fundația Prieteni Pentru Tine și Fundatia Pfötchenhoffnung e.V Germania inaugurează primul Centru social privat pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independenta !

Beneficiarii centrului vor fi copii proveniți din familiile cu nevoi, copii instituționalizați, tinerii ieșiți din sistemul de protecție socială, familiile cu risc de abandon.

Copiii și tinerii vor beneficia de consiliere psihologică, consiliere și orientare școlară și profesională, consiliere pentru menținerea stării de sănătate - facilitarea accesului la servicii medicale, meditații pentru diverse materii, educatie juridica, activități educaționale, extrașcolare și de petrecere a timpului liber, ateliere ocupaționale, sărbătorirea zilelor de naștere.


In proiectul de Mentorat 1:1, desfasurat in parteneriat cu Asociatia Maia in centrele de plasament din sectorul 1, avem anul acesta voluntari minunati, mentori devotati si copii mai fericiti. :)

Avem dovezi emotionante privind rezultatele relatiei de mentorat, intalniri periodice ale mentorilor si participari la diverse evenimente.

Mai multe despre proiect puteti citi aici: http://www.asociatia-maia.ro/mentorat-11-program-de-coaching-si-mentorat-pentru-tinerii-institutionalizati/.

 

 


Căutare
Resurse
Download
Prieteni Pentru Tine - O sansa pentru fiecare
Copyright Fundatia PPT © 2017
Societate TOP-SITEURI - Cele mai vizitate siteuri astazi