Prieteni Pentru Tine - O sansa pentru fiecare
.

Proiecte
Autentificare

Proiecte

Main » Articles » Interviuri

Povesti de succes

Cu totii stim sau macar ne inchipuim ca viata intr-un centru de plasament e grea, insa poate nu ne imaginam cat de grea este viata dupa iesirea din centru.

Acesti tineri sunt formati acolo, caracterul, personalitatea, amintirile si obisnuintele lor, toate poarta amprenta vietii de la centru. Multi ar vrea sa uite, sa se desprinda total de ceea ce au trait acolo, chiar daca e un loc unde au legat si prietenii, un loc care, mult timp, a fost singura lor casa, singura lor familie.

Daca le asculti povestile, iti dai seama ca viata lor a insemnat un sir de necazuri si lipsuri, de nedreptati si dezamagiri. La douazeci de ani ei nu mai indraznesc sa viseze, nu isi fac planuri de viitor si nu mai au incredere decat in ei, dupa cum marturisesc. Faptul ca s-au angajat reprezinta pentru ei un succes major. Nu stiu sa-si fixeze alte obiective, ei stiu doar sa traiasca clipa, ca in fugile lor din centru, cand nu stiau ce le rezerva ziua de maine, unde vor dormi sau daca vor avea ce manca.

Stiu ca trebuie sa aiba o locuinta, sa-si intemeieze o familie, insa nu au interiorizate lucrurile acestea, care noua ni se par firesti. Nu le vine a crede ca mai pot fi posibile pentru ei, care nu le-au cunoscut niciodata. Stiu sa munceasca in schimb, cu asta s-au obisnuit de mici, cand isi cumparau cate ceva mai bun de mancare sau de imbracat din banutii castigati.

Unii abia stiu sa scrie si sa citeasca, desi au liceul absolvit, iar cel mai greu e sa se exprime liber. Nu stiu sa se deschida, sa se faca intelesi si e atat de greu sa ajuti pe cineva cu care nu reusesti sa comunici, sa stabilesti o conexiune.

Insa toate astea nu ne-au descurajat si, desi au fost multi pe care nu am reusit sa-i integram, suntem mandri de cei care au reusit si pe care ii prezentam acum ca exemple de succes.


Intrebari:

1. La ce varsta ai intrat in centru?
2. Cum era viata acolo?
3. Care au fost cele mai grele momente pe care le-ai trait?
4. Cum le-ai depasit?
5. Care sunt cele mai frumoase amintiri pe care le ai?
6. Cum ai plecat din centru?
7. Mai tii legatura cu cei de acolo?
8. Cum a fost intrarea in munca? Cum te-ai adaptat? Cum te-au primit ceilalti?
9. Ce le-ai spune celor care se afla acum in centre si doresc si ei un loc de munca?
10. Ai vrea sa fii un model, un frate mai mare pentru alti tineri care, ca si voi, ar veni dintr-un centru? L-ai ajuta sa se integreze? Cum?
11. Ai fi dispus sa mai mergi inr-un centru si sa vorbesti cu copiii de acolo sau sa ii inveti ceva?  
12. Care crezi ca e cea mai mare realizare a ta, de care esti mandru? Dar cel mai mare regret?
13. Ce doresti sa faci in viitor? Care sunt planurile tale?


Nota: Din motive care tin de protejarea intimitatii tinerilor despre care scriem mai jos, am decis pastrarea anonimatului pentru ei, utilizand initiale fictive.

Povestea nr. 1

F. vorbeste deschis despre viata lui, chiar daca ceea ce ne marturiseste este o poveste cu multe episoade triste si momente grele. Inca de mic a avut de infruntat probleme mult peste capacitatea varstei lui: tatal, alcoolic, s-a sinucis, iar mama s-a recasatorit cu un barbat din alt judet. Avea 11 ani cand a ramas singur cu fratii lui mai mici de 2, 3 si 7 ani (opt de toti) si au ajuns mai intai la un centru din judetul lor. Un frate si o sora (mai mici) au fost adoptati, iar familiile adoptive nu au vrut ca ei sa stie vreodata de fratii lor. O sora a fost crescuta de bunici, un frate a fost luat de altcineva. Apoi a fost mutat, impreuna cu inca doi frati, la un centrul din judetul unde era casatorita mama lor, pentru a fi mai aproape de ea. Insa si mama s-a imbolnavit grav si asa si-a pierdut, treptat, familia.

Intrarea in centru, la 13 ani, a venit ca un soc pentru el, care cunoscuse ceva si din viata in familie. S-a adaptat foarte greu si nimeni nu l-a ajutat, dimpotriva, a fost descurajat de personalul de acolo sa mearga la liceu, spunandu-i-se ca nu e capabil si ca e mai bine sa mearga la munca. Crede ca vroiau sa scape de ei, fiind multi in centru. Ii pare rau ca nu a facut liceul pentru ca astazi si-ar dori mai mult in viata profesionala. Realizeaza ca in centru a fost izolat de lume si de realitate, lipsindu-i sprijinul si orientarea.

Cand s-a angajat, s-a adaptat usor si in doua saptamani a fost promovat. Se trezea dimineata la 4 si invata, apoi mergea la munca si seara iarasi invata, fiindu-i rusine sa-i dezamageasca pe cei care l-au ajutat sa evolueze profesional, pe un post de sofer, cu toate categoriile de permise luate. A avut ambitie si determinare si i-ar placea sa continue ascensiunea, dar stie ca trebuie sa munceasca mult petru asta.

Despre integrarea in munca a tinerilor proveniti din centre de plasament considera ca e dificila si ca depinde mult de ceea ce au trait ei in centru, de cum au fost obisnuiti, dar mai ales de modul in care ceilalti (colegii, sefii) isi dau interesul sa ii ajute sa se integreze si sa nu-i marginalizeze.

Ar fi dispus sa-i ajute pe altii, pentru ca le intelege dificultatile. Pentru el, ar vrea sa invete mai bine calculatorul, in special partea de Excel, considerand ca i-ar fi util.

In plan personal, a trecut printr-o perioada mai grea, insa e optimist si spune ca a trecut prin situatii si mai dificile si ca totusi "e din ce in ce mai bine". Sta cu chirie si si-ar dori o casa si o familie, dar ii este greu sa realizeze asta acum.


Povestea nr. 2

L. e un baiat micut si plapand, dar muncitor si ambitios. Si el provine dintr-un centru de plasament si lucreaza de 4 ani.

A intrat in centru la 11 ani, iar referitor la viata de acolo, ne marturiseste ca se simtea singur, ca se bateau des si ca nimeni nu intervenea. Colegii cei mai apropiati ii sunt si astazi prieteni.

La scoala a facut croitorie si stie sa-si croiasca haine, dar altceva nu prea a invatat. Dupa scoala, isi cauta de munca si a inceput sa lucreze de la 12 ani, in constructii, la gradini si pe la stani. A fugit de multe ori de la Centru, sperand sa nu se mai intoarca. Manca o data pe zi, obicei pe care inca il are, desi isi permite trei mese bune pe zi.

Spune ca s-a adaptat repede la locul de munca, in special datorita colegilor de la centru care erau deja angajati. A avansat destul de repede, chiar daca evolutia lui a presupus si cresterea responsabilitatilor. E mandru de parcursul lui si are planuri si pentru viitor, vrea sa faca scoala de soferi si, poate, sa ajunga sofer profesionist. Apoi vrea sa invete si sa se pregateasca pentru a lucra in domeniul logisticii. Pe plan personal nu se grabeste, dar i-ar placea sa aiba un loc al lui si o familie, chiar daca nu stie prea bine ce inseamna asta.

Ar vrea sa ii ajute si pe alti baieti sa se integreze in munca si sfatul lui pentru cei care se angajeaza, venind din centre, este sa se tina de treaba si sa fie respectuosi.

Povestea nr. 3

S. lucreaza de trei ani. S-a angajat impreuna cu fratele sau, iesind amandoi dintr-un alt centru de plasament. A stat in centru de cand se stie, insa nu se plange de viata de acolo, desi recunoaste ca a mancat ceva bataie. L-a ajutat mult faptul ca il avea alaturi pe fratele sau.

A fost mutat de la un centru la altul, insa a continuat scoala, lucrand de la 18 ani, la o firma din localitatea natala.

La munca a inceput de jos si a crescut si el, ajungand pe o pozitie mai avansata, dar si mai solicitanta. E multumit de ceea ce face si nu-si propune alte obiective deocamdata, insa spune ca e chibzuit cu banii si stie cum sa-i gestioneze.

Ar incerca sa-i indrume si pe altii care, ca si el, ies din centre si cauta sa se angajeze, insa mentioneaza ca si ei trebuie sa primeasca ajutorul si sa-si dea interesul.


Povestea nr. 4

Povestea lui A. are un inceput trist, el fiind abandonat inca din maternitate si adus la centru. Cand il intrebi cum era viata acolo, se intristeaza si cuvintele curg cu greutate. Nu vrea sa vorbeasca despre perioada aceea, ar vrea sa uite tot... Ceea ce ne poate confirma, la fel ca aproape toti baietii veniti din centre, este ca a rabdat destule si ca a muncit inca din adolescenta.

Fugea des din centru si a inceput sa lucreze de la 16 ani, in constructii sau la ingrijirea animalelor. Daca nu l-ar fi prins politia, nu s-ar mai fi intors acolo nici daca nu ar mai fi gasit de lucru. A luat si multe "tepe", cum le numeste, muncind din greu cate o saptamana, fara sa mai primeasca apoi banii.

A terminat totusi liceul, la specializarea mecanica auto, unde insa nu repara masini, ci facea diverse obiecte pentru liceu. Profesorii nu se ocupau prea mult de el, stiind ca e de la Centru, iar acolo a fost asistat la teme doar in clasele primare.

Daca il intrebi de amintiri frumoase din perioada aceea, nu stie ce sa spuna. Ar mai fi cate o instructoare mai implicata, insa si acestea se schimbau des. Si un grup de colegi cu care, de altfel, lucreaza si in prezent.

Cand s-a angajat, fiind singurul baiat venit de la un centru de plasament, i-a fost putin mai greu la inceput, insa nu a renuntat si, treptat, a castigat respectul colegilor si increderea superiorilor, care l-au promovat, apreciind caracterul si efortul lui. Acum este sef la sectiunea unde lucreaza si vorbeste serios despre responsabilitate si sarcini de serviciu.

Vrea sa stranga bani si sa-si ia macar o garsoniera, sa fie om la casa lui si apoi, cine stie, o sotie, un copil, o masina...

Category: Interviuri | Added by: ionutstefan (06 Sep 2013)
Views: 543
Total comments: 0
Căutare
Resurse
Download
Prieteni Pentru Tine - O sansa pentru fiecare
Copyright Fundatia PPT © 2017
Societate TOP-SITEURI - Cele mai vizitate siteuri astazi